TATAR.RO - DILDE, FIKIRDE, IŞTE BIRLIK

MUSTECIP ULKUSAL

Tatarii au o istorie de 15 secole.

Dar, odata cu perioada Evului Mediu târziu pentru tatari, în special pentru tatarii crimeeni, au început tragediile. Prima faza a fost ocuparea în aprilie 1783 a Crimeei de catre trupele tarinei Ecaterina aII-a, trupe comandate de generalul conte Potemkin, amantul tarinei.

Atunci au murit rapusi de gloantele trupelor de ocupatie zeci de mii de tatari: barbati, femei, copii.

Pentru cei ramasi în viata exista calea disparitiei prin rusificare.

Aceasta tragedie nu s-a sfârsit nici azi. Ce n-a reusit ocupatia tarista a desavârsit criminala politica stalinista.

Scopul final era distrugerea poporului tatar ca fiinta. în fata unei asemenea politici multi tatari, în valuri succesive (1784, 1853-1856, 1864, 1917-1920, 1924-1944) au fost siliti sa ia calea pribegiei. Au emigrat în tarile unde credeau ca-si vor gasi linistea si îsi vor pastra identitatea nationala. Unii au luat calea Turciei, altii calea României.

Într-adevar în România au gasit, în toate timpurile, întelegere (chiar si dupa restabilirea administratiei românesti în Dobrogea, dupa 1877).

Genocidului programat, sistematic si continuu s-au opus cele mai luminate minti din rândurile tatarilor ramasi în Crimeea, dar si din rândurile urmasilor tatarilor crimeeni stabiliti în alte tari (România, Polonia, Bulgaria, SUA etc.)

Astfel ca despre Müstecib Ülüksal nu se poate vorbi rupt de contextul istoric al tatarilor. El face parte din galeria corifeilor tatari asemeni lui Gaspirali ismail, Numan Çelebi Cihan, Ceafar Seydamet Kmmer.

Personalitatea, întreaga activitate a lui Müstecib Haci Fazâl Ülüksal, fac parte integranta din lupta poporului tatar pentru cauza crimeeana.

Cauza crimeeana nu are nimic comun cu o lupta pur nationala sovina, e o lupta pentru apararea fiintei nationale, a identitatii nationale, a redobândirii patriei.

În aceasta lupta au fost eroi (Çelebi Cihan Numan, Necib Haci Fazâl) au fost cei care si-au închinat întreaga viata acestei cauze. Printre ei si tatarul dobrogean Müstecib Ülüksal.

Intrat în categoria marilor barbati ai tatarilor în ultimul secol Müstecib Ülküsal, alaturi de Gaspîrali, Çobanzade, Ghiraybay, Ozenbaslî, va ramâne de-a pururi în constiinta neamului din care provine. A militat pâna în ultima clipa a vietii sale, pentru cauza tatarilor crimeeni - unde de altfel îsi are obârsia -care, supusi de-a-lungul unei perioade de peste doua secole poftelor imperialiste rusesti, au cunoscut una din cele mai mari tragedii ale secolului. Crimeea a fost cucerita de Rusia tarista în anul 1783 si a fost anexata imperiului. Multi tatari crimeeni au fost nevoiti sa ia drumul pribegiei, iar procesul acesta tragic continua si în zilele noastre.

Dobrogea a fost înca de atunci, locul în care, tatarii, progoniti de organele rusesti si-au gasit un adapost sigur. Un moment nefast îl constituie Razboiul Crimeii când, desi învingatoare pe câmpul de lupta, tarile coalitiei europene pierd la masa tratativelor si abandoneaza definitiv Crimeea în mâinile Rusiei.

Peninsula cunoaste un mare exod de populatie si,de aceasta data, locul celor plecati fiind luat de rusii care sunt încurajati sa se aseze aici. Revolutia bolsevica din octombrie 1917 ofera pentru putin timp, posibilitatea declararii unei independente relative. Acest lucru duce însa dupa foarte scurt timp la cea mai mare prigoana declansata împotriva vreunui popor. Este egalata poate doar de prigoana cunoscuta de evrei la jumatatea secolului nostru.

Cei mai luminati înaintasi sunt închisi si vor pieri ori de gloantele comuniste, ori în imensitatea Siberiei. Cei care se refugiaza, chiar daca se considera ca au scapat cu viata, au trait tot timpul în dorul cumpit al dezradacinarii de locurile natale. Müstecib Ülüksal face parte dintr-o familie de dezradacinati.

Bunicul sau Abdurrahman, vine din localitatea Geanköy din Crimeea si se aseaza cu familia sa, în anul 1862 în localitatea Sarigöl din Dobrogea. Tatal sau Fazâl Efendi se naste în aceasta localitate dobrogeana. Mama apartine de asemenea unei familii venite din Crimeea cam în aceeasi perioada cu bunicul Abdurraman. Este Serife, fiica lui Vefa Efendi ce se stabilise în localitatea Kâzâl Murat din apropierea orasului Constanta (Movila Verde).

Dupa absolvirea primelor clase primare în limbile turca si româna, în satul natal, pleaca la istanbul pentru a continua învatamântul gimnazial. Izbucnirea primei conflagratii mondiale nu-i permite tânarului Müstecib continuarea studiilor în Turcia. Vine în vacanta în 1914 si în anii 1914 si 1915 îl gasim cursant la Seminarul Müslüman din Medgidia. Intrarea în razboi a României în anul 1916 si invadarea Dobrogei de catre trupele Puterilor Centrale duc la închiderea Seminarului. în aceasta situatie se angajeaza ca învatator la scoala din satul natal.

În anul 1917 afla ca tatarii Crimeeni au declarat independenta Crimeei si împreuna cu înca 30 de tineri se hotaraste sa plece în Crimeea si se adreseaza în acest sens, cu o cerere de eliberare a permisului de calatorie, comandamentului de ocupatie german de la Constanta. La refuzul germanilor, Müstecib se îmbarca în mod clandestin pe un vapor care transporta materiale de razboi pe ruta Constanta-Sevastopol. Ajuns la Sevastopol este descoperit si aruncat în închisoare. Este eliberat abia la interventia unei oficialitati apartinând Parlamentului Crimeean - Sadâk Kaytazoglu.

Este angajat la scoala din satul Fotisala unde preda lectii de limba turca. Crimeea este parasita de armata germana si ocupata de trupele lui Denikin. Parlamentul crimeea este interzis, guvernul desfiintat. Rusia intra într-o faza foarte sângeroasa a razboiului civil. La toate acestea se adauga si cumplita foamete care se abate peste întregul spatiu al Rusiei. Toate acestea îl hotarasc sa paraseasca Crimeea si sa plece din Yalta în Turcia. Se îmbarca pe un mic vas de croaziera, iarasi fara bilet si pasaport. Ajuns în Turcia parcurge pe jos, timp de doua saptamâni, drumul pâna la Ankara. Ramâne scurta vreme la Eskisehir, este si învatator în satul Karayusan de lânga Polatlâ. în vara anului 1921 vine la istanbul si timp de un an îsi desavârseste aici studiile liceale întrerupte. Anul 1922 îl gaseste în România, unde, în vara se înscrie la Facultatea de Drept din Bucuresti. Se afla printre studentii de origine turca din România care îl întâmpina pe Ismet Pasa, ministrul de externe al Turciei din acea vreme.

Acesta se întorcea de la convorbirile de pace de la Lausanne si în drumul sau spre patrie trece prin Bucuresti si ramâne pentru scurt timp la hotelul Splendid. Autoritatile române pun la dispozitia lui Ismet Pasa un tren special cu care îsi va continua drumul la Constanta.

Müstecib se urca în trenul urmator, iar în statia Ciulnita se petrece un grav accident: în timpul stationarii în gara Ciulnita întâlneste doi conationali care faceau drumul invers. La plecarea trenului, încercând sa urce, Müstecib aluneca, rotile îi prind piciorul si-i reteaza laba piciorului drept.

În timp ce era student, Müstecib începe sa publice în revistele de limba turca ce apar în acea vreme în România. Cu înca 22 de tineri seminaristi de la Medgidia înfiinteaza la Azaplar (Tataru) Asociatia cultural-sportiva " Tonguç" . Fermentul acestei organizatii este Müstecib care în cuvântarile sale în satele si orasele dobrogene va cauta sa insufle conationalilor sai ideea luptei pentru drepturile crimeenilor.

În anul 1926, dupa încheierea studiilor de Drept, începe activitatea de avocatura în orasul Bazargic. Este si perioada când desfasoara o bogata activitate pe plan cultural. Pe lânga activitatea de conferentiar la diferitele fundatii, scoli, asociatii se angajeaza sa-i învete româneste pe învatatorii de origine turca de aici. Toate acestea le face pe cheltuiala sa proprie. Continua si colaborarea cu diverse publicatii de limba turca.

La sfârsitul anului 1929, Müstecib si înca alti câtiva tineri, idealisti ca si el, hotarasc sa înfiinteze o revista proprie. Primul numar al revistei " Emel" - " Emel Mecmuasi" apare la 1 ianuarie 1930. Fondatorul, directorul si redactorul sef este Müstecib Haci Fazâl.

Revista " Emel" apare timp de doi ani, bilunar, în format mare. Apoi, apare în format mic având 40 de pagini. Revista apare timp de 11 ani, fara întrerupere pâna în anul 1941, când îsi înceteaza aparitia.

Telul revistei " Emel" , pe lânga gasirea cailor vizând propasirea materiala si spirituala a turcilor dobrogeni era cel de a milita pentru unitatea turcilor de pretutindeni si în special insuflarea ideii ca tatarii si turcii sunt frati, având aceeasi origine.

Scopul revistei " Emel" a fost sa fie deschizatoare de drum pentru renasterea spirituala si economica cât si înfiintarea unei organizatii pentru realizarea actiunilor necesare în directia consolidarii ideii de fratie cu turcii din lumea întreaga si în special cu cei din Crimeea. Tinând cont de acestea caracterul revistei este considerat nationalist si turcie. Revista " Emel" n-a deviat nici o clipa de la aceasta linie.

Cunoscând ca în Dobrogea exista un nucleu activ care milita pentru cauza crimeeana si al carui conducator spiritual era recunoscut Geafer Seydamet Kârâmer, fostul ministru al afacerilor externe al Guvernului Republicii Populare Crimeea vine pentru prima data în România în 1930 si face cunostinta cu liderul tatarilor dobrogeni Müstecib Ülüksal si cu tovarasii sai strânsi în jurul revistei " Emel" . S-a convins de eficienta muncii lor si considerând ca în Dobrogea s-a constituit o miscare organizata, bine delimitata ideologic revine deseori în Bazargic si Constanta. începe sa publice în paginile revistei lucrari valoroase. Datorita lor revista câstiga în valoare si importanta si îsi accentueaza caracterul politic. Dupa o scurta perioada revista " Emel" se declara organul de presa al tatarilor Crimeeni si oficiosul luptei pentru cauza crimeeana, continuând ceea ce facuse ziarul " Tercüman" a lui ismail Gaspirah pe teritoriul Crimeean.

Intelectualii tatari din Dobrogea (România), Turcia, Polonia si Bulgaria care au îmbratisat cauza nationala au devenit colaboratorii si sprijinitorii revistei.

" Emel" dintr-o revista a devenit un caz, un simbol de lupta.

Centrul de greutate s-a mutat în jurul revistei, pe teritoriul României.

Pe 23 aprilie 1933 în prezenta lui Geafer Seydamet Kârâmer si a lui Müstecib Ülüksal se aniverseaza 150 de ani de la aparitia primului numar al ziarului " Tercüman" . Adunarea are loc în Constanta si Geafer Seydamet Kârâmer tine o conferinta despre ismail Gaspirali.

În acelasi an în luna august vine din istanbul un ansamblu folcloric crimeean si interpreteaza dansuri si cântece tataresti în orasele Bazargic, Constanta si în satul Azaplar (Tataru), satul de bastina a lui Müstecib Ülküsal. Acest eveniment lasa amintiri de nesters întregii populatii. Lupta pentru eliberarea Crimeei prinde un suflu puternic în Dobrogea.

Müstecib si tovarasii sai simt ca a venit vremea sa se organizeze si iau hotarâri în acest sens. în satele si orasele unde locuiau tatarii înfiinteaza Uniunea Culturala Turca.

Statutul Uniunii scos la tipografia " Emel" este trimis tuturor filialelor; modul de înfiintare si conducere a filialelor sunt raspândite în scoli, în geamii, de catre absolventii seminarului si tineri nationalisti.

Li se înmâneaza tinerilor absolventi ai seminarului ce activau în scoli si geamii, tinerilor deschisi spre miscarea nationala. Corespondeaza si au loc întrevederi cu acestia.' Dupa o munca sustinuta în sase orase si 80 de sate iau fiinta filialele Uniunii si încep sa activeze.

Ca sa fie reprezentate pe scena cu ocazia bayramu-lui si în timpul vacantelor, editura " Emel" publica si raspândeste piese de teatru scurt.

Cântecele nationale si poeziile însufletesc toate colturile Dobrogei.

Pe 29 mai 1934 în Constanta, în sala de spectacole " Tranulis" (sala actualului teatru de revista " Fantasio" ) se tine adunarea generala a Uniunii Culturale Turce la care participa delegati din 6 orase si 67 de sate. Müstecib Hagi Fazâl citeste raportul de activitate aprobat prin vot si este ales în Comitetul Central al Uniunii format din 9 persoane.

În fruntea comitetului este ales avocatul Müstecib. Geafer S. Kârâmer prezent la aceasta adunare a ramas foarte multumit de dezbaterile ce au avut loc.

În seara aceleasi zile, în aceeasi sala a fost reprezentata piesa, cu subiect istoric în patru acte " Sahingiray Han" . Piesa a avut un succes deosebit. Decorurile si costumele erau stralucitoare. Toti actorii erau amatori din Bazargic. Rolul principal a fost interpretat de Müstecib. Desi sala avea o capacitate de 2000 de locuri multi oameni au ramas afara. Pentru ca subiectul piesei trata ocuparea Crimeei de catre rusi si visul tatarilor, spectacolul a fost urmarit cu interes si chiar cu lacrimi în ochi. Despre aceasta piesa care fusese reprezentata cu putin timp în urma si în Bazargic de intelectualii tatari s-a scris în presa de limba turca, bulgara si chiar în marile cotidiane din Bucuresti.

În toate aceste articole se scotea în evidenta activitatea intelectualilor din jurul revistei " Emel" si va accentua faptul ca aceasta miscare nu aduce atingere independentei si suveranitatii României. Tinerii studenti tatari ce urmau cursurile diferitelor facultati în Bucuresti inspirati si însufletiti de miscarea nationala se organizeaza în Uniunea Studentilor Tatari si se alatura acestei miscari. în cadrul uniunii se evidentiaza Dr. Feuzi Ridvan, irfan ismail, irfan Zecheriya. Uniunea prin prelegeri si conferinte, explica motivatia si scopul miscarii. Invita si au legaturi în special cu studentii de origine ucraineana.

Din initiativa si efortul lui Müstecib cu banii strânsi de la populatie este ridicat monumentul funerar la mormântul profesorului si poetului national Niyazi Mehmet.

Evenimentul a avut loc pe 22 septembrie 1935. A fost prezent si a tinut o cuvântare Geafer S. Kârâmer în fata a mii de participanti. S-au recitat versuri închinate bardului national al tatarilor dobrogeni.

Prin mijlocirea revistei " Emel" se strâng fonduri banesti destinate studentilor tatari nevoiasi.

Müstecib H. Fazâl în fiecare vara pe vremea muncilor agricole, împreuna cu studentii tatari originari din Polonia, facea calatorii prin satele Dobrogei folosind uneori caruta, alteori taxiuri. Aceste vizite durau aproximativ o luna cu caruta si cea. 10 zile cu taxiul. Cu aceasta ocazie, trecea în revista activitatea filialelor, dadea directive necesare tinerilor, le vorbea oamenilor adunati ad-hoc. Se straduia sa tina treaza si sa întareasca uniunea nationala. Nu se plângea de vremea torida, de oboseala drumului, de praf. Vazând rezultatele bune ale muncii, se bucura.

Müstecib care îl punea la curent cu regularitate despre muncile temeinice si disciplinate pe Geafer Kârâmer îsi exprima convingerea ca era timpul ca în rândurile tatarilor crimeeni din Dobrogea sa ia fiinta un nucleu de o larga influenta politica. Müstecib împreuna cu Geafer Kârâmer pun bazele Centrului National Crimeean care reunea în rândurile lui oameni credinciosi ce jurasea credinta miscarii crimeene.

Müstecib prins în aceasta munca grea si responsabila era nevoit sa profeseze avocatura, sa asigure existenta propriei familii. Majoritatea timpului îl dedica problemelor nationale si editarii revistei " Emel" si traind intens, consumând nervi, niciodata nu s-a plâns.

Din cauza izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial si instalarea în România a trupelor germane au disparut abonamentele revistei " Emel" ; n-a mai putut vizita satele cu toate ca vânzându-si casa de la Bazargic a facut posibila aparitia revistei.

Prevazând intrarea României în razboi si întoarcerea acesteia împotriva Uniunii Sovietice, Müstecib, în august 1940 îsi pune sotia si fetita de un an, la adapost, în Turcia, în orasul Çankiri, unde se stabilisera cumnatii sai.

Müstecib revine însa în Constanta si continua sa editeze revista " Emel" .

Vazând ca razboiul se înteteste si prevazând ocupatia germana care va slabi miscarea nationala, Müstecib este nevoit sa înceteze aparitia revistei, cu regret, odata cu numarul 154, în septembrie 1940 si în luna noiembrie, dupa ce-si rezolva problemele curente, emigreaza în Turcia. In aprilie 1941 obtinând cetatenia turca Müstecib dându-si examenele de diferenta la Facultatea de Drept din Ankara, obtine diploma si începe stagiatura pentru functia de judecator.

Obtinând titlul de Judecator plin în localitatea Beypazar îsi lasa sotia si copilul sa locuiasca într-o singura camera închiriata în Ankara si pleaca la post. Dar pentru Müstecib a aparut o noua problema. începuse razboiul hitlerist împotriva U.R.S.S., trupele germane înaintau cu iuteala pe teritoriul ei; sute si milioane de soldati cadeau în prizonierat.

Popoarele Rusiei aflate sub jugul Moscovei, printre care se aflau si tatarii, au simtit si sperat ca a sosit ziua, ocazia, de a se elibera. Din corespondenta primita de la Geafer Kârâmer si-a dat seama de necesitatea de a actiona personal si de a reactiva Centrul National Crimeean. Conform unei hotarâri trebuia sa plece la Berlin împreuna cu Edige Kârâmal sa faca o întelegere cu nemtii si apoi, revenit în Crimeea, sa-i organizeze pe tatarii de acolo.

Dupa ce-si încredinteaza sotia, fetita de doi ani si baiatul de numai cinci zile, cumnatului sau Halii din Çankiri, pleaca la Berlin unde soseste pe 27 noiembrie 1941.

Desi miscarea crimeeana si ideile lui Müstacib, nu aveau nimic comun cu fascismul, el, personal, spera sa profite de conjunctura politica si militara a momentului. în noiembrie 1941, armata hitlerista se afla la portile Moscovei, lumea astepta ca din zi în zi Armata Rosie sa cedeze.

Delegatia a fost primita de înalte oficialitati germane - ceea ce i-a facut pe Müstecib Ülüksal si Edige Kârâmal sa spere într-un sprijin. Acest optimism reiese din corespondenta trimisa la istanbul în prima parte a vizitei. Dar conducatorii nazisti aroganti, îmbatati de primele succese militare i-au tratat cu dispret sau în cel mai bun caz au folosit tactica tergiversarilor. Nu doreau sa împarta victoria cu nimeni, se credeau Atotputernici si considerau ca nu pot recurge la ajutorul nimanui. Dupa opt luni de tratative lipsite de o finalitate benefica miscarii, delegatia se reîntoarce dezamagita în Turcia.

În Dobrogea cei peste patruzeci de voluntari care doreau sa lupte direct pe front asteptau cu sufletul la gura mersul tratativelor.

Toate cerintele delegatiei au fost pâna la urma respinse fara echivoc.

Dar tot raul spre bine, cum se spune. Daca guvernul fascist al Germaniei ar fi acceptat cele prezentate de Ülküsal, miscarea crimeeana s-ar fi compromis în fata democratiei occidentale cunoscându-se finalul razboiului.

Turcia neutra, aici trebuie sa precizam acest fapt important, cu o politica externa foarte bine ancorata în realitate, nu a obstructionat delegatia în demersul ei, dar nici nu a sprijinit-o.

Ambasadorul Turciei la Bucuresti chiar i-a sfatuit pe cei peste 40 de voluntari sa se abtina de la gesturi necugetate de a participa la lupte.

E notabil si raptul ca România, desi se afla în razboi alaturi de Germania prin Marele Stat Major al Armatei, a refuzat categoric trimiterea de voluntari tatari pe front, pentru cauza crimeeana, protejând astfel, peste timp, populatia tatara din Dobrogea. (se cunosc consecintele tragice suferite de tatari la sfârsitul razboiului din partea NKVD-ului, ajungandu-se la executii în masa, deportari masive, depopularea Crimeei de tatari, arestarile si chinurile la care au fost supusi tatarii din Dobrogea).

Singurul fapt benefic al vizitei la Berlin a lui Müstecib Ülküsal a fost ca a dat la iveala o carte care consemneaza evenimetele acelor ani si s-a materializat peste ani în volumul " Amintiri din Berlin" .

Între anii 1943-1945 Müstecib lucreaza pâna în luna octombrie la Uniunea Importatorilor si Exportatorilor, dupa care se înscrie la Baroul de avocati din istanbul, unde actioneaza pâna la pensionarea sa survenita în 1975.

Odata cu revenirea trupelor staliniste în primavara anului 1944, pentru tatarii care traiau aici de secole vin vremuri groaznice, de chin.

Politica despotica si criminala pune în pericol evidenta tatarilor ca natiune prin împuscarea oamenilor de orice vârsta, fara motive si deportarea în Siberia si Rusia Centrala a celor scapati ca prin minune de gloante. Patruzeci la suta din populatie a fost ucisa. Un adevarat genocid. Müstecib personal traia o drama, traia o adânca tristete.

Dar partea dureroasa a situatiei era lipsa totala de reactie a lumii civilizate si a lumii turcice si islamice. Instaurarea regimurilor comuniste în România si Bulgaria, supunerea la chinuri a populatiei tatare, dar mai ales arestarea prietenilor si rudelor ramase în Dobrogea l-au cutremurat pe Müstecib.

Imposibilitatea de a-i aduce pe tatarii care parasisera Crimeea împreuna cu trupele germane si erau ramasi pe teritoriul Român, l-au adus în pragul unui soc psihic. Si-a pierdut buna dispozitie, somnul. A putut sa-si echilibreze sanatatea numai datorita muncii. Dupa o perioada, revenindu-si, a început sa colaboreze la unele publicatii ce apareau la istanbul si Ankara. S-a întâlnit cu Geafer Kârâmer, cu tovarasii sai si împreuna au cautat sprijin din partea tarilor occidentale.

S-a atasat muncii de aducerea tatarilor în Turcia. Nu a precupetit nici un efort în rezolvarea problemelor imigrantilor în Turcia. într-o sedinta ce a avut loc în 1955, Geafer Kârâmer, din motive de sanatate, a transferat atributiile de conducator al Centrului National de lupta pentru eliberarea Crimeei. Din acest an a fost reprezentant la Mimchen al Blocului de la Paris.

Aceasta onoare a avut-o pâna la sfârsitul vietii uneori singur, alteori alaturi de alti tovarasi de lupta. Un grup de prieteni generosi si idealisti au facut posibila reaparitia în 1960, în Ankara, a revistei " Emel" , dupa aproape doua decenii de tacere, fapt privit cu entuziasm de Müstecib cu multumirile adresate prietenilor. Si, astfel, începând cu primul numar al noii serii a " Emel" ului, pâna la pierderea vederii a scris articole de fond semnate " Dobrogeanul" , Tekin sau nesemnate. Facea tot posibilul ca revista sa apara la termen, fara nici un cusur, era mâhnit daca ceva nu iesea ca lumea, tocmai pentru ca era un om atent pâna la amanunte, facea totul gândit si cântarit. Articolele sosite pe adresa revistei le citea, pe toate, personal, daca era nevoie, le corecta, le lungea sau le scurta, dupa cum era necesar. Pe articolele celor din cercul " Emel" -ului nu intervenea deloc si se bucura de ele. Cauta printre studenti pe cei atasati natiunii tatare, îi îndruma, îi ajuta sa ajunga buni activisti pentru cauza comuna. Nu obosea si nu se plictisea corespondând cu acestia.

Bazându-se pe experienta lui si folosindu-se de scrierile mai vechi ale lui Geafer Kârâmer dadea sfaturi pertinente tinerilor.

Era un împatimit al lecturii, studiului. Astfel îsi largea orizontul culturii generale.

În special citea lucrari referitoare la istoria turcilor si mai ales a tatarilor cautând raspunsuri la problemele nationale si mai ales, din esenta întâmplarilor trecute, încerca deslusiri pentru viitor.

Era convins ca trebuie sa duca o viata cumpatata ca sa poata munci, iar munca sa aduca roade. în acest sens îsi impunea somnul obligatoriu de numai trei ore pe zi. Nu a fumat niciodata si nu a folosit alcool; numai în cazuri exceptionale, când se simtea foarte obosit îsi lua o mica pauza si apoi începea munca cu mai mult elan.

Dadea o mare atentie felului în care si cât vorbea sau scria ca sa nu mai plictiseasca ascultatorii si cititorii. Avea un principiu de la care nu se abatea niciodata: " Prezentarea unei probleme în vorbire sau într-un articol fara ca sa plictisesti necesita o pregatire din timp, temeinica si cunoasterea bine a subiectului."

Müstecib îsi iubea tovarasii din jurul " Emel" -ului, îi apara, îi îndemna mereu sa scrie. Se bucura imens de ajutorul lor la rându-i. Spunea deseori despre ei " De nu ar fi ei, n-ar apare nici " Emel" si ar stagna rezolvarea cerintelor nationale" .

Avea credinta ca tarile turcice din Asia Centrala îsi pot câstiga libertatea numai sprijinundu-se una pe alta. Despre Crimeea credea ca are nevoie mai mult de sprijin. Una din conditiile eliberarii acestor tari era ca Republica Turcia sa devina un stat puternic, înaintat. Era împotriva celor care cautau sa divizeze lumea tur-cica pe considerente minore, nesemnificative. Era convins ca astfel de atitudini au adus numai nenorociri si toate problemele de azi se datoresc acelor atitudini dezbinatorii si ca trebuie sa luam exemplul de la lectia istoriei. Munca si lupta lui pentru cauza tatarilor crimeeni s-a întins pe o perioada de peste 6 decenii. El spunea: " Cei care s-au daruit luptei nationale nu se pot uita si nici sa nu fie uitati!" . Este unul dintre ei.

A încetat din viata pe 10 decembrie 1996, la istanbul, unde a fost dat pamântului.

• Dobruca ve Türkler (Dobrogea si turcii), 270 p., Emel Basim Üyi, Constanta, 1940.
• Dobruca ve Türkler (Dobrogea si turcii), editia a II-a, Ankara (Turcia), 1987, Türk Kültürün Arastirma Enstütü (editie adaugita).
• Dobruca daki Kirim Türklerin Atasözleri ve Deyimleri, Ankara Universitatesi Basimüyinde, 1970, 253 p.
• Berlin Hatiralari ve Kirim kurtulus Dawasi, 27 kasim 1941 - 25 temmuz 1942, 152 p., 1976.
• Kirim Türk - Tatarlari (Gesmisi bügüni, Yarini), editura Baha, Istanbul, 1980, 366 p.
• Genghiz-Han, Atilla, Tamerlan (traducere în limba turca).